Modernismul în construcția bisericii – Biserica Creștină Columbus North

Dar în această biserică este invers: tavanele joase ale Bisericii de Nord creează impresia negativă de a fi într-o criptă spațioasă, dar totuși confortabilă. Spațiul autentic al templului creează emoții extrem de pozitive: bucurie și eliberare, sentimentul unui loc sacru în care sunt înfrânte legăturile unei lumi seculare șubrede, care își oferă intruziv tentațiile.

Dar sub bolțile acestui templu, există un aer de constrângere care îl învăluie pe om. Un credincios poate avea o vagă senzație că nu a intrat într-o biserică, ci într-o casemată, în noi catacombe subterane, luminate printr-o crăpătură în tavan… În această biserică, tavanul apasă asupra enoriașului în loc să-l încânte.

Sentimentele negative sunt exacerbate de pereții goi, cenușii, din beton, pe care nu sunt vizibile picturi murale colorate sau icoane tradiționale. Vizitatorul de la Frumoasa Casă de Țară nu trebuie să uite că, în oikoumene-ul mental creștin, o icoană nu este o simplă imagine colorată reprezentând un anumit sfânt, ci o fereastră spre lumea spirituală, spre un spațiu bun transcendental care nu se supune legii cauzei și efectului. Prin intermediul icoanei, așadar, nu ne întoarcem doar la sfântul reprezentat pe ea, ci și la Hristos însuși.

Absența icoanelor este absența ferestrelor spre Cer, este absența deschiderilor cerești prin care harul se infiltrează în sufletele oamenilor. De aici un fel de înfundare mentală, foarte caracteristică protestantismului.

Nu este o coincidență faptul că bisericile hinduse, ortodoxe și catolice sunt decorate cu stuc sau fresce. Principalul detaliu al interiorului catolic sau ortodox nu este întâmplător: pereții acoperiți cu chipuri de sfinți creștini. Aceste numeroase imagini sacre evidențiază ideea principală a religiei creștine: biserica nu este o clădire, un templu sau un spațiu sacru.

Biserica este un popor care s-a ridicat împotriva diavolului, care l-a luat pe Isus la inimă și care a ajuns să înțeleagă situația dificilă a omenirii care își trăiește ultimele decenii sau secole de tăcere (nimeni nu știe cu siguranță) înainte de venirea distructivă a lui Antihrist.

Aspectul clădirii va șoca mai degrabă decât să încânte o persoană religioasă sensibilă. Crucea mică din partea de sus este greu de văzut dacă nu ai o vedere prea bună. Prin urmare, un orb se va întreba ce naiba este asta, care seamănă cu Amiralitatea?

În general, templul nu este construit pentru a înfrumuseța peisajul sau pentru a crea un alt punct de reper, ci biserica este construită pentru a salva o anumită persoană – pentru a o elibera de legăturile lăcomiei, poftei și mâniei. Și nu există niciun alt scop pentru ea. Dar acest lucru nu mai depinde de clădirea în care are loc cultul, ci de pastorul respectiv. Este bine, desigur, dacă o biserică frumoasă creează și o splendoare pentru o anumită localitate.

Eero Saarinen a vrut să uimească privitorii și a reușit: în 2000, biserica a fost declarată monument istoric național. Dar dacă a devenit un loc sacru, un magnet pentru îngeri, numai Cel Atotputernic știe.

Remarcabilul și talentatul arhitect a fost un bun artist și inovator, dar avea o înțelegere foarte vagă a religiei. Nu e de mirare: Eero își petrecuse întreaga viață printre bogați și perverși, ale căror viziuni erau adânc înrădăcinate în Hristos: "Este mai ușor pentru o cămilă să treacă prin urechea acului decât pentru un om bogat să intre în împărăția cerurilor.

Dumnezeu să-i dea acestui om bun împărăția cerurilor și iertarea tuturor păcatelor sale.